Povestea spune ca si-a lasat fiul cazut si a alergat sa salveze vietile acelor sute de oamnei care stateau linisititi si nici nu stiau ca vietile le sunt in pericol. A lasat dragostea lui pentru fiul sau, tot ce avea el pe lume, orice fericire care ii mai ramasese, intreaga lui viata, toata bucuria si mandria lui, a renuntat la bucurie si a ales suferinta.
Acum ganditi-va la Fiul care a fost lasat sa moara in locul vostru! Ganditi-va la faptul ca cineva a renuntat la tot ce avea ca sa ne salveze pe noi, iar noi ignorand total mergem mai departe cu tristete fara sa ne interesesze ca Cineva a murit, ca noi sa traim in continuare vitile mizere pe care le avem. Si cat de des ne uitam la Cel care am murit? Cat de mult ne intereseaza de ceea ce simte Tatal? De cate ori pe zi Ii multimim pentru sansa ce ni sa acordat, si inca pe nedrept? Nu era drept ca acel tata sa isi salveze fiul? Nu este drept oare ca noi sa fim lasati fara sanse? Am castigat noi prin ceva acea sansa? Nu ar fi oare drept ca Tatal sa priveasca cu dispret la noi care nu ne intereseaza de Fiul Sau care a murit? Si totusi oare ce ganduri are El pentru noi? Si ce ganduri avem noi pentru El? Meritam noi ceea ce am primit? Merita El ceea ce n
oi Ii dam?"Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul."
"Caci Eu stiu gandurile, pe care le am cu privire le voi, zice Domnul, ganduri de pace si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde. Voi Ma veti chema, si veti pleca; Ma veti ruga si va voi asculta. Ma veti cauta, si Ma veti gasi, daca Ma veti cauta cu toata inima. Ma voi lasa gasit de voi."
