Incercand sa ne salvam pielea, viata, reputatia...nu numai ca le pierdem pe ale noastre dar pierdem si pe ale altora...

Cu intrebari ne confruntam zi de zi si auzind cam multe in ultima vreme m-am hotatrat sa mai adaug si eu cateva, la care poate ca am aflat deja raspunsirile sau la care poate o sa le aflu pe parcurs. 

Inca imi rasuna in minte intrbarile: De ce sa nu fim ca ceilanti? De ce sa ne  deosebim de ceilanti fie ei din afara sau din biserica? WOW De ce sa fim diferiti si sa iesim in evidenta?

 Sigur ca trebuie sa ies in evidenta, daca va vine sa credeti sau nu, nu mai este altcineva ca mine. Poate sa fie ceva asemanri dar ca mine alta nu-i.Si oricat as incerca sa ma identific cu altcinea nu voi reusi cu adevarat pentru ca sunt UNICA. Suntem unici si da, trebuie sa ne deosebim pentru ca Dumnezeu nu ne-a facut la indigo, si oricat ne-am da noi silinta sa ne asemanam tot mai mult sau sa ne pierdem in multime tot nu vom reusi.  Va  veni o  zi cand vom iesi cu siguranta in evidenta, speram totusi sa nu fie intr-un mod negativ. Suntem chemati sa fim altfel! Suntem chemati sa mergem contra curentului! Suntem chemati s-o luam la stanga, cand intreaga lume o ia la dreapta, si invers s-o luam la dreapta cand toti o iau la stanga. Suntem chemati sa fim altfel pentru ca Dumnezeu ne-a ales, pentru ca Dumnezeu ne-a pus deoparte. Si atunci de ce dorim sa fim in multime cand Dumnezeu spune sa ne separam? De ce mergem contra Domnului si nu contra raului?
 Cat suntem de ciudati, si totusi noi avem impresia ca suntem normali. Vrem sa ne integream si pe rand luam haine de oi, de lupi, de victime, de inchizitori, doar doar poate nu ne va observa nimeni ca suntem un pic mai diferiti ( si la drept vorbind...doar un pic). Cat de "chiori" putem fi sa credem ca ne putem ascunde. Poate multi din jurul nostru isi vor da seama mai greu, dar Dumnezeu, ne putem noi ascunde de ochiul Lui? Ne fraierim singuri, ne furam caciula si in acelasi timp ne taiem si craca de sub picioare dupa care dam vina pe altii, pe familie, prieteni, biserica si chiar pe Dumnezeu.
 L. Ravenhill spunea:"Omaneii zidesc biserici dar nu intra in ele, tiparesc Bibliile dar nu le citesc, vorbesc despre Dumnezeu dar nu cred in El, vorbesc despre Cristos dar nu se bizuie in El pentru mantuirea sufletelor, canta imnurile noastre si le uita imediat. Cum vom iesi din impasul acesta?" Asemanadu-ne cu ceilanti care fac la fel, fie ei in biserici sau din lume? Sa nu iesim in evidenta cu nimic, sa nu fim aratati cu degetul? Si de ce, oare nu ne place sa fim in centrul atentiei? Eh...si inca cum, numai sub reflectoare am vrea sa fim. Dar dupa cum spune vorba celabra: adevarul doare. Si normal ca ne doare, de aceea vrem sa fim buni actori si exersam in fiecare zi, sa nu se vada ce avem in suflet. Zilnic suntem actori acasa, la scoala, la servici, si ce-i mai crud e ca si la biserica jucam asa de frumos partea din filmul vietii noastre. Dar filmul vietii noastre se va sfarsi si toti vor stii ce se ascundea in culisele sufletului nostru. Daca acuma e greu sa ne ascundem, ma intreb cat de greu va fi cand vom fi demascati???