"Pe masura ce cresc, copii obseerva tot mai bine ceea ce facem pentru ei si constientizeaza, de asemenea ce am facut in trecut. Desigur nu isi aduc aminte cum i-am hranit sau cum le-am schimbat scutecele. Insa cand ii vad pe alti parinti facand aceasta pentru bebelasii lor isi dau seama ca si ei au avut parte de acelasi tratament. Atunci cand sunt siguri sa sunt iubiti, vor sti sa aprecieze de pilda, faptul ca mancarea le este pregatita fara nici un efort din partea lor. Vor fi fericiti atunci cand li se citeste o poveste sau cand se joaca cu ceilanti din familie, cand parintii ii invata sa se dea pe bicicleta, cand ii ajuta la lectii, cand ii ingrijesc cand sunt bolnavi, ii mangaie cand sufera, le cumpara cadouri sau ii duc la locuri deosebite." Aceste randuri le-am citit astazi din "Cele cinci limbaje ale dragostei la varsta copilariei", o carte foarte interesanta care ar putea ajuta atat copii cat si adultii.
Poate te gandesti ca aceia sunt aproape perfectii, asa parinti vor dori sa aiba multi copii. Sau ce noroc pe copii aceia, cred ca si-au iubit foarte mult parintii. Dar oare numai acei parinti si-au iubit parintii? Doar parintii aceia au fost iubiti si respectati asa cum trebuie? Haideti sa vedem un altfel de poveste.
Este povestea unei tinere, ea povesteste viata ei si a familiei in care a crescut. Ambii parinti se drogau iar ea impreuna cu sora ei sufereau de foame. Tatal ei era un om foarte inteligent dar nu se ocupa de copii, iar mama lor nu mai lucra se droga si era schizofenica. Au ajuns in punctul unde mama a fost internata si ele au ramas singure cu tatal lor, care era absent de tot ceea ce se intampla in casa. Ea a fost luata si dusa intr-o casa de copii pentru ca nu mergea la scoala, desi era deosebit de inteligenta. Ea acum povesteste toate intamplarile din viata ei, dar printre toate gaseste amintiri frumoase de cand era micuta si se distra foarte mult cu mama ei. Spune vorbe extraordinare despre mama ei. Spune ca isi iubeste foarte mult mama si ca mama ei o iubea de asemenea foarte mult, doar ca ea nu a reusit sa-i arate in totalitate aceasta, nu a stiut cum si nu a reusit. Chiar daca bolnava fiind inainte de a muri, mama sa avea HIV, tot nu avea grija de ea. Cand venea acasa vomitand fiica isi spala mama o punea in pat si ii spunea cat de mult o iubeste. Iubirea nu poate sa fie decat asa: neconditionata.
Suntem nemultumitori cu orice ne inconjoara, dar Iubirea nu se stinge.Dumnezeu reflecta cel mai bine acest lucru. Si ar trebui sa ne gandim de cate ori pe zi nu apreciem iubirea Lui si cine este indreptatit sa spuna: destul? Fii sau Tatal?
