Cu totii stim prea bine aceasta rugaciune. O avem scrisa pe cruci, pe calendare, pe brelocurii sau pe mai stiu eu ce...cu totii am rostit aceasta rugaciune de sute, mii, zeci de mii de ori. Cu siguranta am avut momente cand am zis-o mecanic fara sa ne gandim la ce spunem si de asemeni am avut momente cand ne-am gandit foarte serios ce ne rugam cand spunem aceasta Rugaciune Domneasca. Astazi la capela am ascultat o predica pe aceasta tema si desi se facea referire la prima parte a rugaciunii gandul meu fugea mereu la ultima parte. Am avut o experienta in ce priveste aceasta rugaciune cu ani in urma si as dori s-o impartasesc. Ma gandeam astazi ca am trecut printr-o perioada cand imi era frica sa ma rog Tatal Nostru, pentru ca atunci cand ajungeam la partea:"si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri", parca atunci imi veneau in minte diferite persoane pe care parca nu prea le puteam vedea, ce sa mai zic nu le suportam. Si ma gandeam ca eu ma rog la Dumnezeu sa ma ierte exact asa cum iertam eu, si in cazul asta o incurcam rau. Asa ca pentru cateva luni de zile am lasat la o parte Tatal Nostru si ma luptam cu iertarea, cum sa iert si cum sa primesc iertarea cea adevarata. Din fericire Domnul nu se uita la fata omului si El a gasit placere sa-mi scoata sufletul din groapa putrezirii si din pricina Numelui Sau si pentru slava Sa a fost El indelung rabdator cu mine. Si nu exista iertare fara dragoste, iar dragostea e din Dumnezeu. Dragostea nu poate fi stinsa nici de apele cele mari si raurile n-ar putea s-o inece.
Dragostea....dra
gostea....dragostea....
